Paralela între procedura legii 'micii reforme' si cea arbitrala. Influente practice asupra mediului de afaceri

AuthorDrd. Cezar Hîncu
PositionJudecator la Curtea de Apel Suceava
Pages166-176
Paralel între procedura legii „micii reforme”
şi cea arbitral.
Influene practice asupra mediului de afaceri
Drd. Cezar HÎNCU1
Rezumat
Blocajele financiare determinate de criza economic din ultimii ani au obligat
mediul de afaceri, prin presiuni exercitate asupra legislativului şi prin reglementri ale
instituiilor asociative proprii (camerele de comer), s pretind msuri concrete care s
conduc spre o mai rapid şi mai puin costisitoare finalizare a litigiilor comerciale.
În perioada 2010-2011, acestea s-au concretizat prin adoptarea Legii
nr. 202/2010 şi a noilor reguli de procedur arbitral ale Curii de Arbitraj Comercial
Internaional de pe lâng CCIR. Modificrile normelor arbitrale vizeaz simplificarea
procedurii, dar cele de esen – posibilitatea atacrii cu aciune în anulare a încheierilor
de suspendare a arbitrajului ori de încuviinare a unor msuri asiguratorii/vremelnice,
care ar conduce la accelerarea soluionrii cauzelor – sunt inaplicabile, nefiind corelate
cu dispoziiile rigide ale actualului şi noului CPC.
În esen, modificrile aduse prin Legea nr. 202/2010 urmresc reducerea duratei
de soluionare a litigiilor (procedura de citare, preschimbarea termenului, amânarea
cauzelor). De asemenea, s-a limitat posibilitatea casrii cu trimitere spre rejudecare.
Modificri interesând concret mediul de afaceri constau şi în introducerea
medierii, ca procedur prealabil, actul normativ precizând suspendarea termenului de
prescripie pe durata medierii, dreptul judectorului de a amenda prile care nu se
prezint la mediere, deşi au acceptat-o.
Cuvinte-cheie: mediu de afaceri, reforma, norme de procedur arbitral, mediere
Introducere
În perioada de creştere economic (2000-2004) şi, mai ales, în cea a
„boom”-ului economic (2005-2008), uşurina realizrii profitului, creşterea vitezei
de rotaie a capitalului au fcut ca mediul de afaceri s nu se mai bazeze, în
principal, pe sumele de bani recuperate în urma finalizrii cu succes a litigiilor
economice.
Ponderea sumelor astfel obinute, raportat la totalul beneficiilor, fiind
relativ sczut, finalizarea favorabil a litigiilor rezultate din acte şi fapte de comer
a reprezentat o activitate secundar, lsat mai mult pe seama echipelor de avocai
şi jurişti.
Criza economic, manifestat, în principal, prin blocaj economic,
determinat de scderea comenzilor şi lichiditilor, a fcut cvasitotalitatea firmelor
s se bazeze din ce în ce mai mult şi pe banii ce puteau fi recuperai în urma
finalizrii favorabile a situaiilor litigioase.
1 Cezar Hîncu, judector la Curtea de Apel Suceava, cezar.hincu@just.ro

To continue reading

Request your trial

VLEX uses login cookies to provide you with a better browsing experience. If you click on 'Accept' or continue browsing this site we consider that you accept our cookie policy. ACCEPT